Liceul, o joacă de-a oamenii mari

Standard

Suntem martorii unii altora. Responsabilitatea acestui fapt s-a resimţit de câteva ori mai grea pe umerii ziarului. Eficienţa filtrării esenţei din plinătatea spiritului tânăr a fost direct proporţională cu frecvenţa relativ redusă a publicărilor.

Ideal, pentru ziarul oricărui liceu, e să apară în mod constant lunea, miercurea şi vinerea, urmând un model cvasi-babilonian (termen ales pentru a înlesni vizualizarea procesului şi nicidecum pentru a sfida vreun zeu…) care, în acest caz, constă în depunerea a cel puţin unei vibrante cărămizi, purtând în gravură semnătura autorului, venită din partea fiecărui individ ce populează micro-universul Laurian. Numai astfel ar putea avea pretenţia că nu a omis nimic şi pe nimeni – prin voi de la voi!

Acest edificiu simbolic aflat în perpetuă construcţie va fi „concretizarea” unei palide, dar poate singure încercări accesibile de a ciupi o fărâmă de eternitate şi pentru burţile noastre hămesite.  Devenim imuni apăsării cerului doar dacă vom şti să stăm uniţi atunci când suntem încă de prima dată, ceva mai serios, încercaţi.

Însă această încercare e departe de a fi o corvadă, iar cuvântul „ideal”, menţionat mai sus, venea ca o dezvăluire ce căuta să vă liniştească şi, pe mine unul, să mă trădeze. Căci ce poate însemna această încercare prelungită pe cuprinsul a patru ani, dacă nu, de fapt, joc, iar joaca, fiindcă implică o mentalitate infantilă predispusă către imaginaţie şi vis, se înrudeşte cu idealitatea.

Dar, dincolo de caracterul manifest, participarea la acest spectacol al ludicului înseamnă o ultimă joacă de-a oamenii mari. Această distracţie are rol educativ, pregătitor. Alegând scrisul, recompensa va fi şi de natură personală. Aş fi tentat să cred că numai acest lucru contează cu adevărat. Prin analizele voastre şi ale celorlalţi, prin inspecţie şi introspecţie, veţi dobândi cunoaşterea şi autocunoaşterea. Din nefericire, cei mai mulţi dintre noi suntem tentaţi să permitem jocului, odată liceul terminat, o anumită alienare, o deviere de la un ax firesc, transformându-se într-o acerbă competiţie (pentru supravieţuire). Scopul acesta e absurd atâta vreme cât Trenul nu poate deraia şi, în consecinţă, de fatalitatea staţionării în gara terminus nu a fost nimeni scutit. Viaţa să ne fie o călătorie frumoasă. Jos cu lucrurile efemere!

 Apropiindu-mă de final, nu-mi rămâne altceva de făcut afară de a constata că odată cu finele acestei serii prima generaţie de scribi credincioşi ATL News-ului iese la pensie. Ţinem pe acestă cale să urăm tuturor celora care ne împărtăşesc momentul de sfârşit de liceu (indiferent dacă îl văd ca pe o de mult aşteptată eliberare sau un final emoţionant ce are puţine şanse de a fi perisabil în depozitul minţii) să-şi ducă viaţa mai departe într-un jucăuş „Carpe diem”, nu de tipul dezlănţuit şi consumator, ci cu cât mai puţine compromisuri. Cât despre restul, profitaţi că Timpul vă mai dă răgaz să vă jucaţi. Cei care vor binevoi a ne urma, redacţia serii a IV-a, pregătiţi de pe acum argila, adunaţi lemnul, ridicaţi propriile voastre cupoatre şi înălţaţi edificiul ca să-i putem vedea împreună semeţia în zarea înnegurată a trecutului!

N-am să vă uit nici pe dumneavoastră, dragi profesori, pe care vă rog să nu obosiţi o clipă în a le indica singura direcţie permisibilă: ÎN SUS!

 

 

Tremură Daniel (XII G)

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s